Mihai Serban

Despre geniile neamului nostru…..

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l
“importe”. De fiecare dată, răspunsul lui a fost “Nu”
“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o
ţară în care toată lumea spune că nu se poate face
nimic”
Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a
inventat şi motociclete neconvenţionale
Justin Capră, românul care a inventat rucsacul
zburător folosit acum de americani în călătoriile
spaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o
chilie… Când l-au “vizitat”, hoţii i-au făcut
pagubă doar pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare.
Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala a
consumat gaz cât pensia lui pe o lună.
Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei
Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar
belele. “În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles
că am produs ilaritate. şi, mă rog, chestii
d-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentru
că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi
nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind
puterea comuniştilor, la Ambasada Americană să cer
sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – două
săptămâni -, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfert
de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie.
După – am fost dat afară din Armată şi am fost trecut
la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista.
Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la
Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor.
Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor
era gri şi al nostru – negru. Altminteri erau identice”.
O jucărie: curent electric din zgomot
Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe
tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de Justin
Capră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un
loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar şi munca
de jos a fost o “sursă de inspiraţie”.
Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o
cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să
transformi zgomotul în curent electric! “Am folosit un
telefon Bell , o membrană cu o bobină şi un miez de fier,
pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam în
altă parte curent. Nu am reuşit să produc mult curent,
dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată
hala, ca să meargă măcar polizoarele fără să mai
consume din reţea”. Asta este una dintre invenţiile
pe care le-a considerat jucării şi nu s-a obosit să le
breveteze.
“Nu se poate, da’ funcţionează”
Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o
breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit
explicaţia fizică.. “Am realizat odată un dispozitiv
care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului
care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că
fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune
egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet,
n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică
şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era
perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian
Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul
Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un
hectar de mărimi – profesori, academicieni, savanţi -
şi prima expresie a fost . La care Groza
zice Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost
şef de promoţie la Oxford , a studiat dispozitivul şi mi-a
zis . Nu s-a găsit nici acum”.
Circa 100 de vehicule neconvenţionale
Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de
autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un
drum între Bucureşti şi Iaşi , cu viteza medie de
70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a
testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate
acestea, doar o invenţie – automobilul fără caroserie,
cu efect pelicular – şi-a găsit o oarecare aplicare.
Este vorba despre un prototip care a rămas la
stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani
să-l construiască. “Un automobil cu caroseria dintr-o
perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate
face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină.. Este
vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în
spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat
şi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu plouă, nu
ninge”. Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă:
un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră
pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine,
totuşi, şi apa, şi peştii!
Întrebare frecventă: “De ce nu plecaţi?”
De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai
civilizate? “M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui
Ceauşescu. I-am zis . După revoluţie au venit alţii să mă
întrebe .. Păi ce, să mănânc
lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să
faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu
se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia,
America , Germania , Canada …. Credeţi că umblă pe undeva
câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din
Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă
e în România…”
Nu există inginer adevărat fără cultură
Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba,
nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune
“tinereţea” pe seama familiei. “Tata a murit la 90
de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe
bicicletă. Bunicii, mătuşile – la 102, 107, 110….
“Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar
dori ca cineva să-i continue munca, să cerceteze şi să
pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit..
Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră.
“Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega
fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei.
Kant zice . Ei, cum
dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume
conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate
fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o
greşeală. (…) Newton zice . Pentru
că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne
deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o
întâlnim pentru că, curba asimptotă întâlneşte
verticala cunoaşterii undeva la infinit.”
INFO PLUS
EMIGRAREA
Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând
voi fi mai liber şi mai fericit… Doamne, ce deziluzie am
avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură
ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria
de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme
ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce
adevăr egal subiectiv?
Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este
diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări.
Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema
cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul
ştiinţific oficial.. Nu mai vreau clasicul în abordarea
căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul
absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi,
conjuncturi, relativitate.
Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.
Spiritul, în schimb, nu intră în crize,
spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o
ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea
interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.
Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan
spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima,
toleranţa rezolvă toate problemele.
Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel
de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de
exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi
când văd rezultatul muncii mele.
Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică,
sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost
persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce?
Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez
nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de
oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în
academii şi nici în premianţi oficiali.
Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii
mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această
particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui
Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că
nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o
programare din afara noastră, în alt raport spaţiu -
timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)
Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta
este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de
bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful
Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul
lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume
înlănţuită?
Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul
poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală..
Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă
pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura
înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni,
vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă.
Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual.
Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului
bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.
Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu
omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului.
Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a
declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a
şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un
reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter.
Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure,
unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd
imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să
înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica
ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi
fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni.
Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.
Justin CAPRĂ